Caratteristiche di e Persone Profetiche

Characteristics Prophetic People







Pruvate U Nostru Strumentu Per Eliminà I Prublemi

Caratteristiche di e Persone Profetiche

Caratteristiche di e persone prufetiche

Chì ghjè in ogni modu un prufeta?

Un prufeta hè qualchissia chì parla à e persone per nome di Diu. Un prufeta hà fattu cunnosce a vuluntà di Diu, hà richjamatu a ghjente à Diu, è hà avvisatu u populu di u ghjudiziu di Diu per e cose pessime ch'elli anu fattu. I prufeti sò stati ancu spessu aduprati da Diu per annunzià eventi chì accaderanu in l'avvene. Per esempiu, parechji prufeti in l'Anticu Testamentu predicanu nantu à a venuta di u Messia.

Una bocca per Diu

I prufeti eranu persone straordinarie da una parte. Ùn anu micca espressu i so penseri è idee, ma un missaghju particulare da Diu per l'epica. Eranu una spezia di bocca per Diu per chì Diu pudessi parlà à u populu per mezu di u prufeta. Per d 'altra banda, i prufeti eranu ancu persone assai urdinarie cù sfondi assai diversi.

Per esempiu, Amos era un allevatore di pecure puru, mentre Isaia era da una famiglia di alta qualità. Ma quant'elli sianu varii i prufeti, una cosa si applicava à tutti: hè Diu chì li sceglie di parlà à u populu per mezu d'elli.

Di chì parlavanu i prufeti?

I prufeti sò stati aduprati da Diu per fà sapè à a ghjente ch'ellu ùn era micca cuntentu di cumu campavanu. Avemu spessu lettu in a Bibbia chì u populu d'Israele hè disubbidiente à Diu, è un prufeta hà tandu u compitu di fà capì à u populu chì era in u caminu sbagliatu.

Per esempiu, parechji prufeti anu mustratu chì Diu punirìa a ghjente s'elli ùn tornavanu micca à un stilu di vita chì Diu avia in mente. Diu usa ancu prufeti per incuraghjà a ghjente in i tempi difficiuli. Sì solu a ghjente hà fiducia in Diu, tuttu serà bè.

Micca un compitu faciule

Parechji prufeti ùn l'anu certamente micca facili. Parlavanu à nome di Diu, ma u messagiu di Diu ùn hè statu precisamente ricevutu cun gratitudine. Questu hà ancu spessu cunsequenze per u messageru. Cusì Ghjeremia hè chjosu in una gabbia è burlatu. A ghjente ùn pudia micca apprezzà è accettà u missaghju. Diu dice à Ezechiele ch'ellu deve parlà à u populu, ma Diu li face subitu capisce chì a ghjente ùn u stà micca à sente.

U stessu Ezechiele hè datu u compitu di mustrà attraversu azzioni simboliche quantu insoddisfattu hè Diu cù u populu. Una spezia di teatru di strada. Hà da coce u so manghjà nantu à e sterpe di vacca mentre ghjacia nantu à a so manca per 390 ghjorni è à a so manu diritta per 40 ghjorni.

Breve storia di i prufeti biblichi

In prima istanza, vedemu prufeti chì esibenu in gruppi . Sò carattarizati da i so vestiti (mantellu pilosu è cintura di coghju, cum'è in 2 Rè 128; cf. Mat. 3: 4), campanu di l'elemosina è viaghjanu intornu. A so prestazione include musica è ballu, creendu un estasi in u quale u prufeta sente u cuntattu cù Diu. Sàulu accade ancu quandu scontra i prufeti (1 Sam 10, 5-7).

Tuttavia, quandu a prufezia biblica si sviluppa da un gruppu di prufeti à una persona individuale , e descrizzioni estatiche si ne staccanu. U prufeta informa solu chì u Signore Diu li hà parlatu. U cumu di questu parlà hè tutalmente subordinatu à ciò chì Diu hà parlatu. Questi solitari, chì ùn si capiscenu più cum'è prufeti di gruppu (vede, per esempiu, a risposta negativa di u prufeta Amos in Am. 7,14), formanu una profezia classica, chì include ancu a profezia di scrittura perchè anu fattu u passu di scrive e so profezie.

Questa scrittura hè principalmente una prutesta contr'à l'attitudine di rifiutu di l'ascoltatori di i prufeti per accettà u missaghju chì questi anu purtatu à nome di Diu (vede, per esempiu, a prestazione di Isaia in Isa 8,16-17). In questu modu e parolle prufetiche sò state ancu cunservate per a prossima generazione. Questu hà purtatu naturalmente à una crescita literaria ulteriore di ciò chì avà sapemu cum'è prufeti. Da sta prufezia classica, Mosè hè guardatu in daretu, dopu à l'esiliu babilonianu cunsideratu cum'è prufeta è veramente u più grande di tutti i prufeti, cum'è in Deuteronomu 34.10.

In verità, tutta a storia d'Israele hè interpretata cum'è una successione di prufeti: à partesi di l'autorevelazione diretta di Diu nantu à u monte Sinai, ci sò sempre stati intermediari, prufeti, di i quali Mosè era u primu (cusì: Dt. 18,13- 18). (van Wieringen pp 75-76)

A prufezia classica si sviluppa solu solu in Israele da l'VIII seculu. In ogni casu, si tratta di i prufeti chì e profezie è i messaghji sò stati trasmessi. Sò chjamati «prufeti di e Scritture». In u VIII seculu Amos è Hosea si trovanu in u Nordu d'Israele: Amos cù a so critica feroce di l'abusi suciali; Hosea cù a so chjamata appassiunata per a lealtà à l'incontru uriginale di u Signore in tempu di u desertu. In u regnu meridionale di Ghjuda, Isaia apparisce pocu dopu. Inseme cù Micha, dà a so interpretazione di a guerra chì hè attualmente fatta da u rè di Siria è Israele contr'à Ghjerusalemme.

Isaia interferisce in a pulitica, cum'è i so predecessori Elia è Eliseu. Chjama à Acaz è dopu Ezechia à ùn cunfidassi in Assiria è in Egittu, ma solu in u Signore. In u 721 u Regnu Nordu casca è Ghjerusalemme hè assediata. E prufezie di Micah sò ancu una forte accusa di tutte e corruzzioni è abusi. A so lingua hè ancu più aspra chè quella di Amos. Per ellu dinù, a sola garanzia per l'avvene d'Israele hè a fedeltà à u Signore. Osinnò tuttu finisce in distruzzione. Ancu u tempiu ùn serà micca risparmiatu.

Ghjerusalemme hè veramente di fronte à a catastrofa in u VII seculu. E prufezie di Zephaniah, Nahum, è Habakkuk guidanu stu prucessu. Ma soprattuttu quelli di Ghjeremia, chì si verificanu finu à a prima metà di u VI seculu trà l'ultimi rè di Ghjuda. Ripete è torna si pò sente l'avvertimentu chì ci hè una sola risposta à a crisa: fidu à u Signore. In u 587 accade l'inevitabile: a distruzzione di Ghjerusalemme è u so tempiu è a deportazione di una grande parte di a pupulazione in Babel.

L'esiliu babilonese hè, cum'è l'esodu è a cunclusione di l'allianza, un mumentu chjave in a storia d'Israele. Moltu più cà un avvenimentu storicu puntuale, diventa una vita, chì porta memoria. In un modu tragicu ma micca sterile, Israele cunnosce u so Signore è ellu stessu in una manera nova. U Signore ùn hè micca ligatu à u tempiu, a cità, u paese o a ghjente. Israele, da parte soia, ampara à crede senza pretende alcun privilegiu. Seduta da i flussi di Babilonia, à l'estranger, si ricaricerà è amparerà à fidà si di Diu solu.

Una volta chì a catastrofe di distruzzione è di deportazione hè un fattu, u tonu di parechji prufeti cambia. Ezechiele, chì hè un cuntempuraneu di Ghjeremia è chì predica trà l'esiliati, hà avà incuragitu è ​​appellu à a fiducia in particulare. Li aiuta per affruntà a perdita di a terra è sopratuttu u tempiu. Ancu un prufeta scunnisciutu, u cusidettu deutero-Isaia, pruclama u so missaghju di cunfortu durante quellu periodu: u primu successu di u rè persianu Cyrus cù a so pulitica religiosa di cunciliazione hè un segnu per ellu di a liberazione imminente è di ritornu à Ghjerusalemme.

Da a fine di l'esiliu, i prufeti si seguitanu senza cronulugia precisa. Agagi è Zaccaria accumpagnanu i primi tentativi di ristabilisce u tempiu. Un terzu prufeta scunnisciutu di a scola di Isaia, u trito-Isaia, parla à l'esilii riturnati in Ghjerusalemme. Dopu venenu Malachi, Obadiah, Joel.

A fine di a prufezia biblica parte da u 3u seculu. Israele hè avà senza testimoni ufficiali di a parolla di Diu. Pocu à pocu a ghjente aspetta cun impazienza u ritornu di i prufeti o a venuta di u prufeta (cf. Dt 18,13-18). Questa aspettazione hè ancu presente in u Novu Testamentu. Ghjesù hè ricunnisciutu cum'è stu prufeta chì avia da vene. A chjesa primitiva, à propositu, hà vistu una rinascita di e prufezie. Ancu se tutti ricevenu u spiritu cum'è un cumpiimentu di a prufezia di Joel (cf. Atti 2,17-21), alcuni sò esplicitamente chjamati prufeti.

Sò l'interpreti di a parolla di Diu per a congregazione cristiana. U prufetisimu pò esse sparitu in a so forma ufficiale, per furtuna, a Chjesa hà cunnisciutu persone in tutti i tempi chì, in ligna cù i prufeti biblichi, anu aghjurnatu sorprendentemente l'offerta di Diu è a capacità di risponde à ella. (CCV pp 63-66)

Cuntenutu